Prăjitură Tropical Bounty

18826

Ingrediente pentru foi: 400 g faina, 2 oua, 150 g zahar pudra vanilat,30 ml lapte dulce,80 g unt cu 82% grasime,4 g praf de copt,40 g cacao, un praf de sare  

Ingrediente pentru crema de vanilie:  500 ml lapte dulce,40 g faina sau 30 g amidon alimentar,5 galbenusuri ,125 g zahar tos ,1 fiola esenta de vanilie

 Ingrediente pentru crema de cocos: 520 ml lapte, 100 g zahar vanilat, 50 g faina, 150 g fulgi de cocos

Ingrediente pentru glazura:  350 g ciocolata de menaj, 50 g unt

Mod de preparare

Prepararea cremei de cocos. Intr-o cratita care nu lipeste se amesteca fulgii de cocos cu zaharul si faina,apoi se toarna laptele si se pune cratita pe foc mic.Se amesteca continuu pana ce crema se ingroasa, apoi se opreste focul si se lasa crema la racit.

Prepararea cremei de vanilie. Galbenusurile se freaca impreuna cu zaharul pana se albesc.In compozitie se cerna faina sau amidonul si se amesteca bine,apoi se adauga laptele si esenta de vanilie.Se amesteca bine cu un tel pana toate ingredientele sunt bine omogenizate.Se pune compozitia intr-o oala,se pune oala la fiert la foc mic si se amesteca continuu timp de 10 minute pana crema se ingroasa.Dupa ce s-a fiert crema se lasa la racit acoperita cu o folie alimentara care va impiedica formarea crustei pe suprafata cremei.

Prepararea aluatului pentru foi : Zaharul se amesteca cu ouale si sarea,apoi  se mixeaza pana isi dubleaza volumul.In compozitie se adauga laptele si se continua mixarea,apoi se adauga untul tinut la temperatura camerei si se reduce viteza de mixare pana se incorporeaza si untul.Se adauga faina amestecata cu praful de copt si cacaoa,o cerneti in compozitie si se framanta aluatul cu mana pana se se obtine un aluat legat care nu se lipeste de mana.Aluatul obtinut se imparte in 2 bile de aluat si se lasa la odihnit timp de 30 de minute. Fiecare bila de aluat se intinde pe blatul de  lucru intr-o foaie,potrivim foaia in functie de tava in care urmeaza sa o coacem.Puteti folosi pentru coacere si tava aragazului tapetata cu hartie de copt.Se recomanda coacerea foii pe fundul unei tavi . Foaia intinsa se da la copt la 180 de grade pentru circa 5-6 minute in functe de cum coace cuptorul fiecaruia.Dupa ce s-a copt foaia se pune la racit pe un gratar de bucatarie.

Prepararea glazurii.Ciocolata se rupe in bucatele, se pune intr-un bol metalic, peste ea se pune untul si se topeste la bain marie,amestecand continuu pana se topeste toata ciocolata.Dupa ce s-a topit se lasa glazura la racorit. Untul va tine glazura moale si va fi usor de taiat si dupa racire.

 Asamblarea prajiturii. Se aseaza in tava prima foaie,peste ea in strat gros se intinde crema de cocos si se niveleaza cu o spatula.

Peste crema de cocos se pune cea de-a doua foaie,se apasa usor cu degetele ,apoi peste ea se intinde uniform crema de vanilie. 

Peste crema de vanilie se adauga ciocolata topita si racita,se intinde uniform si se lasa prajitura la rece circa 4-5 ore, sau peste noapte, apoi se poate portiona si servi. Peste crema de vanilie puteti adauga si nuca de cocos daca nu doriti sa adugati ciocolata.


Vă dorim poftă bună si spor la gătit!