3 retete de post extrem de gustoase

5686

Tocanita de ciuperci

Ingrediente  : 500 gr ciuperci, 1 ceapa, 2 linguri de bulion, 2-3 catei de usturoi, 1 legatura de marar sau patrunjel, 3 linguri de vin alb sec, 80 ml ulei de masline, sare si piper dupa gust

Mod de preparare: Se spala si se curata ciupercile,apoi se toaca marunt. Pregatim o tigaie, o punem pe foc si turnam putin ulei de masline. Se curata ceapa,se toaca marunt si se pune la calit pana se inmoaie.  Dupa ce am calit putin ceapa, adaugam si ciupercile, sare si piper dupa gust si le calim pana ce se rumenesc. Se adauga vinul, bulionul, verdeata tocata marunt, usturoiul ras si se acopera cu un capac,se lasa sa fiarba 2-3 minute pana se combina bine toate aromele. 

Va uram pofta buna si spor la gatit!

 Vinete cu usturoi 

Ingrediente: 2-3 vinete, o căpățână de usturoi, o legătură de pătrunjel verde, 100 ml ulei de măsline,  sare si piper dupa gust, zeama de la jumatate de lamaie

Mod de preparare: Se taie vinetele in  felii subtiri. Incingem grill-ul apoi punem feliile de vinete pe el. Le coacem pe ambele parti. Punem intr-un vas un strat de vinete, apoi presaram sare si piper, adaugam usturoi pisat , patrunjel tocat marunt si stropim cu ulei de masline si zeama de lamaie. Repetam operatiunea pana terminam vinetele Dam la rece cateva ore ca sa se intrepatrunda. Se servesc reci alaturi de cateva felii de paine prajita.

 Negresa de post

Ingrediente pentru blat : 1 cană și jumătate de zahăr, 2 cani  de apă minerala, 3 căni de făină, 3 lingurite cu vârf de cacao, 4 linguri de ulei sau o jumatate de pachet de margarina(optional), 1 fiola esență de rom, 1 pliculet praf de copt, 1 pliculet de zahăr vanilat, 100g de stafide, 100g nucă mărunțită, 1 praf de sare.

Ingrediente pentru glazura :  6 linguri de apă, 6 linguri de zahăr, 6 linguri de ulei, 2 linguri de cacao

Mod de preparare. Prepararea blatului: Faina se pune intr-un bol, se adauga peste ea cacaoa, zaharul, praful de copt, zaharul vanilat, stafidele, nuca maruntita si un praf de sare. Se amesteca bine toate ingredientele solide pana sunt perfect omogenizate,apoi se toarna apa minerala, uleiul si se amesteca pana se obtine un aluat cremos fara cocoloase. . Se unge o tavă cu ulei și se tapetează apoi cu făină. Se toarnă compoziția în tavă și se coace negresa la cuptor ( încălzit în prealabil la 180 de grade) si se coace circa 20-25 de minute in functie de cuptorul fiecaruia. Nu se deschide cuptorul în primele 10 minute pentru că nu mai crește blatul. Se încearcă cu o scobitoare dacă prăjitură este coaptă. Se înfige scobitoarea în blat și dacă iese curată, înseamnă că negresa este făcută. Se scoate din cuptor și se lasă la răcit.

Prepararea glazurii de ciocolată : Se pun într-o crăticioară toate ingredientele și se fierb câteva minute până se îngroașă compoziția. Trebuie să aibă consistența unei smântâni. Glazura se toarnă apoi caldă peste prajitura  și se întinde uniform cu o lingură peste blatul  de prajitura.

Va dorim pofta buna si spor la gatit!