Ingrediente pentru blat: 1 ou mare, 75g zahar pudra, 50g unt cu 80% grasime, 30 ml ulei, 1 pliculet praf de copt, 200 g faina
Ingrediente pentru umplutura: 200ml lapte condensat, 100 g zahar, 150 g crema de branza Almette (sau orice alta branza doriti), 350 g branza grasa de vaca, 100 ml frisca lichida, 3 oua, 1 fiola esenta de vanilie
Mod de preparare:
Prepararea blatului: Intr-un bol se bate oul, se adauga zaharul, untul topit si racit, uleiul si faina amestecata cu praful de copt. Se framanta bine compozitia pana se obtine un aluat omogen si nelipicios.
Prepararea umpluturii: Separat branza si crema de branza se mixeaza impreuna cu zaharul si laptele condensat. Se adauga pe rand ouale si se mixeaza bine dupa fiecare ou adaugat. La sfarsit se adauga frisca lichida si esenta de vanilie. Se va obtine o compozitie cu o consistenta mai lichida.
Asamblarea cheesecake-ului. Intr-o tava rotunda cu dimensiunea de 25 cm cu peretii detasabili se intinde bine aluatul, pentru a forma baza prajiturii. Aluatul se va ridica si pe peretii formei, creand o bordura de aproximativ 2-3 cm. Se toarna compozitia de branza peste aluat si s eniveleaza frumos deasupra.
Se da tava la copt in cuptorul incins la 180°, si se coace circa 25-30 de minute pana se rumeneste usor deasupra. Se stinge focul si se lasa tava in cuptor pana la racirea complete , apoi se pune pe un platou, se inlatura forma de copt si se poate felia.
Va dorim pofta buna si spor la gatit!