Ingrediente :230gr de ciocolată ( albă sau neagră după preferinta fiecăruia), 2 ouă, 60gr de unt, 100gr de zahar, 190gr de făină, un varf de cutit de sare, un pliculet praf de copt, o fiolă esentă de vanilie
Mod de preparare : Ciocolata se rupe in bucăti si o pune intr-un bol metalic. Se adaugă untul si se pun la topit la bain marie, amestecăndu-se pană ambele ingrediente sunt perfect topite. După ce s-au topit se ia bolul de pe aburi si se lasă la răcit să ajungă la temperatura camerei .
Separat se mixează ouăle cu zahărul si esenta de vanilie, pană se obtine o compozitie cremoasă. Se adaugă ciocolata topită si răcită, apoi se omogenizează bine. Făina se amestecă cu praful de copt, cu sarea si se cerne peste compozitia de ciocolată. Se amestecă pană se obtine un aluat usor cremos si moale. Nu mai adăugati făină daca aluatul este prea moale, acesta se va intări cand va sta la frigider. Se acoperă bolul cu folie alimentară si se dă la frigider pană a doua zi.
A doua zi se preancălzeste cuptorul la 170˚. Intr-o farfurie se pune zahărul pudră. Se tapetează o tavă cu hartie de copt. Se scoate compozitia pentru fursecuri din frigider
si cu ajutorul unei lingurite se iau bucăti mici de aluat, se modelează in mana si se transformă in bilute de mărimea unei nuci. Fiecare bilută de aluat se trece prin zahărul pudră si se asează in tavă, lăsand distanta intre fursecuri fiindcă se vor lăti in timpul coptului si vor crăpa.
Se dă tava la copt in cuptorul incins pentru 10-15 minute . Fursecurile sunt gata atunci cand veti observă ca sunt intărite la exterior insă dacă apăsati pe ele sunt moi. Interiorul trebuie să fie moale.
Fursecurile crăpate sunt bune fie calde, fie reci si se pot păstra cateva zile intr-o cutie metalica, in loc răcoros.
Vă dorim poftă bună si spor la gătit!