Ingrediente :20 prune, 600 g cartofi fierti in coajă, 300 g făină , 2 ouă intregi,o lingurită de sare
Ingrediente pentru pesmetul rumen : 250 g pesmet, 100 g unt, 100 g zahăr tos
Mod de preparare :Se pun la fiert in apă cu sare cartofii in coajă . După ce cartofii au fiert se scurg de apă si se lasă la răcorit. Se decojesc cu grijă cat sunt incă calzi si se rad cartofii pe răzătoarea mică. Peste cartofii rasi se adaugă cele 2 ouă intregi, sarea si 200g din făină. Se frămantă cu mana compozitia si treptat se adaugă si restul de făină. Aluatul pentru gălustele cu prune este unul moale. Fiind un aluat lipicios, modelarea gălustelor se face cu mana udă, trecuta prin apă rece.
Se iau bucăti din compozitie, se aplatizează in palmă si se asează cate o prună in mijlocul lor. Se ridică marginile aluatului peste prună si se strange formand o bilută rotundă. Se pune la fiert intr-o oală 5 litri de apă rece cu două linguri de sare. Cand apa incepe să clocotească se asează gălustele rand pe rand in ea. La inceput se duc la fund, este recomandat să amestecati usor cu o paletă să nu se lipească de oală si gălustele se ridică singure la suprafată. Este indicat să nu aglomerati gălustele in oală, să le dati spatiu in timpul fierberii. Gălustele cu prune se fierb circa 10-15 minute la foc mic, fără capac. Pregătirea pesmetului rumen. Intr-o tigaie se topeste untul, se adaugă pesmetul si se
amestecă bine cu o spatulă. Se prăjeste la foc mic acest pesmet pană absoarbe tot untul topit si isi schimbă culoarea, rumenindu-se. Spre final se adaugă zahărul tos si se amestecă putin apoi se ia tigaia de pe foc. Zahărul se caramelizează pe alocuri.
După ce gălustele sunt fierte se scot cu o spumieră si se adaugă direct in tigaia cu pesmet tăvălindu-le bine prin el, pană sunt imbrăcate uniform. Se scot pe un platou si se pudrează cu zahăr pudră amestecat cu scortisoară sau vanilie, după gust. Gălustele cu prune se servesc fierbinti.
Vă dorim poftă bună si spor la gătit !