Rulada aperitiv cu varză, branză si sunca presata

1856

 Ingrediente pentru blat : 4 ouă, 30gr brânză rasa parmezan, un varf de sare, 150gr varză verde tocată fin, 3 linguri cu varf de făină

Ingrediente pentru umplutură  : 150gr brânză sărată de vacă, 50gr unt, 150gr  sunca presata 

Mod de preparare: Intr-un bol se mixeaza ouăle intregi impreuna cu sarea pana se spumeaza, apoi treptat se adaugă făina, parmezanul si varza tocata fin de tot, se  amesteca bine cu un tel pana se omogenizează .Compozitia si se toarnă intr-o tavă cu dimensiunea de 20x30cm,  tapetată cu hârtie de copt. Se dă tava  la copt in cuptorul incins la 180˚,  si se coace pentru circa 15-18 minute .

Se scoate blatul , se îndepărtează hârtia de copt si se lasă blatul la răcit pe o folie alimentara de aluminiu. Se adaugă in  strat gros  brânza amestecată cu untul tinut l atemperatura camerei, apoi se pune peste sunca presata feliata subtire si se rulează blatul usor.  Se  prinde bine folia la ambele capete şi se dă ruloul la frigider pentru aproximativ 2 ore, apoi se indeparteaza folia si se poate portiona si servi ca aperitiv rece.

Vă dorim poftă bună si spor la gătit!